Anvelope second hand, anvelope noi

Mulți dintre noi nu-și permit sau nu vor să achiziționeze un set de pneuri noi, de aceea, cea mai potrivită soluție rămâne aceea a cauciucurilor de ocazie. Nimic rău în asta, atâta vreme cât știm la ce riscuri ne expunem și cum le putem preveni.

CauciucAuto.ro – Magazin de anvelope

Sunt cazuri în care nu merită să cumpărăm anvelope noi. Unul dintre acestea este când avem un set de anvelope vechi de 2-3 ani, iar una dintre ele prezintă un defect. Poate o gâlmă cauzată de slăbirea cordului, sau o tăietură provenită de la linia de tramvai. Firește, într-un astfel de caz, a cumpăra o singură bucată nouă, aduce de la sine o diferență de uzură între pneurile aceleiași punți. Iar asta se traduce printr-o aderență diferită, ce cauzează dezechilibre la frânările cu pedala ”la podea”.

Căutarea unui model identic, dar cu o uzură relativ asemănătoare, reprezintă cea mai bună variantă. Pneurile second, însă, întind capcane pe care le putem dezamorsa dacă aplicăm câteva reguli. Prima – inspectarea vizuală a anvelopei. Dacă prezintă crăpături pe flancuri sau în canelurile de evacuare a apei, înseamnă că materialul este îmbătrânit și și-a pierdut elasticitatea. Un astfel de pneu va pierde presiune mai rapid, de aceea va costa mai mult în exploatare. În plus, elasticitatea pierdută se va repercuta asupra aderenței, iar gradul de siguranță va avea de suferit.

 Chiar și mai grav este cazul în care observăm tăieturi sau ciupituri pe suprafața exterioară a pneului. Acestea sunt dovezi ale condițiilor dure de utilizare a anvelopei, fapt care trebuie să ridice întrebări referitoare la integritatea structurii sale de rezistență. Un astfel de cauciuc este mai expus exploziilor la viteze mari și temperaturi ridicate, de aceea nu poate fi recomandat. De altfel, orice deformare a unei anvelope second hand pe care o veți alege aduce cu sine cu pericole majore.

Sfatul pe care vi-l dau specialiștii de la Cauciucauto.ro este să cumpărați pneuri de ocazie numai cu montaj inclus. Astfel, veți scăpa de bătăile de cap ulterioare, dându-vă seama din capul locului cum se prezintă anvelopa în condiții de rulare.

ADD YOUR COMMENT

You must be logged in to post a comment.

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor referitoare la cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Pentru alte detalii, va rugam sa accesati pagina Politică de Confidențialitate.