Cele mai bune remedii naturale pentru a preveni si trata balonarea in perioada sarbatorilor

Sarbatorile de iarna se apropie cu pasi repezi, iar oamenii uita de consumul moderat al alimentelor si ajung sa intampine probleme digestive suparatoare asa cum este balonarea, spre exemplu. Exista unele remedii naturale la care acestia pot apela cu incredere pentru a se putea bucura de preparatele traditionale de pe masa.

Consumul de apa calda cu lamaie inainte de o zi plina de mancare stimuleaza defalcarea alimentelor si reduce riscul apartitiei acidului gastric. De asemenea, ajuta si la o mai buna circulatie a sistemului limfatic. Cu cat mai putin toxine are sistemul limfatic, cu atat mai putine episode de balonare vor avea loc. Acest remediu este destul de usor de urmat: inainte de a manca sau de a bea ceva dimineata, oamenii trebuie sa adauge o jumatate de lamaie la o ceasca de apa clocotita.

Cei care se simt balonati pot tine apasati pe punctul de acupresiune sub incheietura mainii, zona cunoscuta sub numele de Poarta Interioara. Pentru a gasi acest punct, oamenii trebui doar sa plaseze trei degete sub marginea incheieturii interioare (palma in sus), apoi sa apese pe tendonul mare, care poate fi fraged. Acest punct este cunoscut pentru ca ajuta la ameliorarea senzatiilor de greata si imbunatateste digestia. O alta tehnica utila este masajul in jurul buricului, cu o presiune moderata, intr-un model de ceasornic, pentru a ajuta digestia.

Produsele comercializate in perioada sarbatorilor sunt pline de coloranti alimentati si zahar, deci oamenii ar trebui sa citeasca etichetele de nutritie inainte de a le consuma. Multe dintre aceste dulciuri sunt ambulate in urma cu multe luni ceea ce inseamna ca au o multime de conservanti inutiti care provoaca balonare, crampe si crestere instantanee in greutate.

Consumul ridicat de lichide este essential in aceasta perioada. Crampe si balonare pot fi cauzate de deshidratare datorita unei acumulari de sare, dar si de alti conservanti in sistemul digestiv. Consumand o multime de apa in timp ce mananca, oamenii pot dilua acidul din stomac, care este necesar pentru a distruge alimentele. De asemenea, acestia se mai pot ajuta de fructele si legumele crude care au un continut ridicat de apa, cum ar fi legumele cu frunze verzi, castravetele, telina, feniculul, anghinarea, pepene galben sau fructe de padure.

ADD YOUR COMMENT

You must be logged in to post a comment.

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor referitoare la cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Pentru alte detalii, va rugam sa accesati pagina Politică de Confidențialitate.